Primăria Municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, lansează o nouă ediție a programului „Sărbători pentru Seniori”, un proiect dedicat persoanelor vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.
Programul, complementar beneficiilor sociale acordate de stat, are ca obiectiv sprijinirea pensionarilor din municipiu prin distribuirea de pachete cu produse alimentare și de igienă personală. Aceste pachete sunt oferite de două ori pe an, în preajma Sărbătorilor Pascale și de Crăciun, pentru ca seniorii să simtă că fac parte dintr-o comunitate solidară.
Pentru ediția din această iarnă, perioada de înscriere este stabilită între 15 septembrie și 05 octombrie 2025.
Documentele necesare:
-
cerere și declarație pe proprie răspundere (formulare disponibile la sediul DAS);
-
cupon de pensie (copie);
-
act de identitate (copie).
Înscrierile se fac la Registratura Direcției de Asistență Socială, Str. Ștefan cel Mare nr. 5, conform următorului program:
-
Luni – Joi: 08:00 – 16:30
-
Vineri: 08:00 – 14:00
Condiții de eligibilitate
Beneficiarii programului sunt pensionarii cu domiciliul în municipiul Piatra-Neamț care:
-
au cel puțin 63 de ani (femei) sau 65 de ani (bărbați);
-
încasează pensii de maximum 2.000 lei/lună.
Valoarea pachetelor pentru Crăciun 2025 va fi de 150 lei/pachet, conform Hotărârii Consiliului Local.
„Dragi seniori, voi sunteți sufletul comunității noastre. Tot ce ați construit prin muncă și sacrificii de-a lungul vieții ne inspiră să vă purtăm respectul și să vă fim recunoscători. Din dorința de a fi aproape de dumneavoastră, continuăm și în acest an programul «Sărbători pentru Seniori». Este un gest de dragoste și solidaritate, menit să aducă un zâmbet și un strop de lumină în fiecare casă”,
a declarat Adrian Niță, primarul municipiului Piatra-Neamț.
Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Direcției de Asistență Socială la sediul din Str. Ștefan cel Mare nr. 5 sau la numărul de telefon 0233 622 968.














