Scăpări de gaze în cinci blocuri din Bisericani. Alimentarea a fost sistată. În imobile locuiesc 75 de persoane
Intervenție a pompierilor, luni seară, în satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun, după ce a fost semnalat miros de gaz în zona unor blocuri de locuințe. Verificările efectuate ulterior de o echipă specializată au indicat scăpări de gaze atât pe casa scărilor, cât și în mai multe apartamente din cinci imobile. Alimentarea cu gaze naturale a fost sistată până la remedierea defecțiunilor.
Miros de gaz semnalat în zona blocurilor din Bisericani
În această seară, în jurul orei 18:15, prin apel la 112 a fost semnalat faptul că se simte miros de gaz în zona blocurilor de locuințe din satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, apelul la 112 a fost efectuat de reprezentanții unui operator economic care efectuase lucrări în zonă.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și SVSU Alexandru cel Bun.
Verificări în fiecare apartament
Ajunși la locul indicat, pompierii au utilizat echipamentele din dotare pentru măsurarea emisiilor de gaze.
Pentru efectuarea unor verificări mai exacte, primarul UAT Alexandru cel Bun a solicitat și intervenția unui operator economic specializat în funcționarea instalațiilor de gaze.
Echipa specializată a efectuat măsurători în fiecare apartament al blocurilor vizate.
În urma verificărilor au fost constatate scăpări de gaze atât pe casa scărilor, cât și în mai multe apartamente din cele cinci imobile – patru blocuri de tip P+1 și un bloc de tip P+2.
Alimentarea cu gaze naturale a fost sistată
Ca urmare a problemelor constatate, alimentarea cu gaze naturale a celor cinci imobile a fost sistată până la remedierea defecțiunilor.
În blocurile în care au fost efectuate verificările locuiesc, în total, 75 de persoane.
Potrivit ISU Neamț, nu a fost necesară evacuarea locatarilor și nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 21:30.
Imaginea ilustrativa este generata de AI














