Simpozion ”Unirea Principatelor Române” la Muzeul de Istorie Roman
Vineri, 23 ianuarie 2026, de la ora 11, la sediul Muzeului de Istorie Roman, str.
Cuza Vodă, nr. 36 (Casa Nevruzzi) va avea loc simpozionul ”Unirea Principatelor
Române”. Activitatea se adresează publicului de vârstă școlară, fiind realizată în
colaborare cu Colegiul Tehnic ”Petru Poni” și Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ioan
Cuza” din Roman.
Deschiderea manifestării va fi realizată de către domnul Adrian Ciobanu, șef
Secție Muzeală IV – Roman a Complexului Muzeal Național Neamț. Activitatea
cuprinde o parte artistică (recital de poezie și interpretarea unor piese muzicale)
asigurată de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza” din Roman și
Colegiului Tehnic ”Petru Poni”, dar și o parte științifică ce constă în prezentarea unor
comunicări circumscrise tematicii Unirii Principatelor Române. Profesorii
coordonatori sunt: Ana Maria Doltu și Monica Pescaru, alături de alte cadre didactice
ce au pregătit elevii de la cele două instituții de învățământ romașcane.
Programul simpozionului cuprinde comunicările: ”Înființarea structurilor
militare moderne în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza”(autor: istoric militar
Sorin Grumuş, Fundația ”Erou Căpitan Aviator ALEXANDRU ȘERBĂNESCU”,
Filiala Roman – Neamț), "Alexandru Ioan Cuza – Domn al Unirii Principatelor
Române (autor: muzeograf Iulia CristinaLazăr,Muzeul de Istorie Roman – Complexul
Muzeal Național Neamț), ”Unioniști și antiunioniști la Roman” (autor: profesor
Monica Pescaru, Colegiul Tehnic ”Petru Poni”).
Organizatori: Consiliul Județean Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț – Muzeul de Istorie Roman, Colegiul Tehnic ”Petru Poni ” din Roman, în parteneriat cu
Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” din Roman.
Responsabil de activitate: muzeograf Iulia Cristina Lazăr.














