Taxiurile la control

În urma unor sesizări privind respectarea legislației în vigoare în ceea ce privește transportul în regim taxi, s-a constatat că tot mai multe persoane care desfășoară activități de taximetrie, nu respectă prevederile legale.

Pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fapte, polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră – Poliția Locală Piatra Neamț, au organizat și desfășurat o acțiune pe linie specifică, ocazie cu care a fost verificat și modul în care se respectă măsurile de prevenire a răspândirii Covid 19, în mijloacele de transport taxi.

În acest context, au fost verificați 78 de conducători auto care desfășurau activități de transport în regim taxi și s-au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 amenzi în valoare de 3.480 de lei.

Echipajele Biroului Siguranță Rutieră au constatat că taximetriștii sancționați au încălcat reglementările prevăzute de Legea 38/2003 privind transportul în regim taxi, H.C.L. 305/2013 – Regulamentul transportului în regim taxi și de închiriere și O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru lipsa asigurărilor pentru bagaje și călători, lipsa ecusoanelor conducătorilor auto sau a tarifelor practicate.

Articole populare

Bombă din Al Doilea Război Mondial, găsită în Piatra-Neamț

Bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită pe strada...

17 Moments of Spring – povestea ceaiului cu fructe și flori

17 clipe de primăvară într-o ceașcă de ceai. Povestea...

Schimbări la conducerea ISU Neamț. Un colonel trece în rezervă

Schimbări în conducerea ISU Neamț. Colonelul Mihai Cătălin Popa...

Incendiu la Gâdinți. Mașină distrusă și opt metri cubi de lemne arși

Incendiu puternic la Gâdinți. Un autoturism a ars complet,...

M3 Coffee & Lounge completează Grădina „Nicu Albu”: loc de întâlnire și evenimente în parc

Grădina „Nicu Albu” oferă natură, alei și liniște. M3 Coffee & Lounge adaugă ceea ce parcul nu poate oferi singur: un loc de întâlnire, socializare și organizare de evenimente. Împreună, cele două funcții pot transforma parcul într-un spațiu în care oamenii nu doar trec, ci rămân.

De interes

Doi polițiști din Neamț, la Ștafeta Veteranilor Invictus 2026

129 de kilometri pentru eroii României. Doi polițiști nemțeni,...

Neamț: accident mortal, șoferi cercetați și condamnare la 10 ani

Accident mortal la Petricani, condamnare pentru tentativă de omor...

Mâncare de fasole boabe cu carne – rețetă veche la cuptor

Mâncare de fasole boabe cu carne – rețeta veche,...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img