Forțele de intervenție au fost solicitate în trei localități din județul Neamț – Horia, Poiana Teiului și municipiul Roman – unde s-au produs accidente rutiere ce au necesitat sprijin medical și măsuri de siguranță.
Accident la Horia
Primul incident s-a produs la ora 15:20, în satul Cotu Vameș din comuna Horia. Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.
La locul solicitării s-au deplasat pompieri de la Detașamentul Roman, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și echipaje ale IPJ.
Conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani, a reușit să iasă singur din autoturism. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Accident la Poiana Teiului
Al doilea accident s-a produs la ora 16:16, pe DN 17B, în comuna Poiana Teiului, fiind implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.
Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. O femeie de 53 de ani și o fetiță de 11 ani au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Un bărbat de 50 de ani, șofer al unuia dintre autoturisme, a fost asistat medical, dar a refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit pompieri de la Garda nr. 2 Poiana Teiului, echipaje SAJ și polițiști ai IPJ. Pompierii au acționat și pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma coliziunii.
Accident în municipiul Roman
Cel de-al treilea accident a fost anunțat la ora 17:10, pe strada Griviței din municipiul Roman, unde au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.
Toți ocupanții erau ieșiți din autoturisme la sosirea pompierilor. O femeie de aproximativ 60 de ani a fost asistată medical de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.














