Trei dintre locatarii containerelor au fost sancționați contravențional

Ca urmare a sesizărilor venite din partea unor cetățeni, precum și a activităților derulate în teren de către polițiștii locali responsabili de zonă, s-a constatat că un număr mare de persoane locuiesc în condiții precare, într-un mediu insalubru, nefiind racordați la apă potabilă sau energie electrică, în containerele de pe strada I. Slavici din municipiul Piatra Neamț, în apropierea depozitului ecologic de deșeuri.

Astfel, polițiștii locali de ordine publică, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț, s-au deplasat la fața locului, luni, 10 aprilie 2023, pentru a identifica atât  adulții cât  și minorii care sunt văzuți adesea în parcările centrelor comerciale, apelând la mila publică. Totodată, acțiunea a avut ca scop depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în respectiva zonă ori a celor căutate de către organele de cercetare penală pentru diverse infracțiuni.

În total au fost legitimați 9 adulți și 7 minori ce locuiau în respectivele containere, pentru toți urmând ca D.A.S. Piatra Neamț să ia măsurile de protecție socială care se impun în astfel de cazuri.

Trei dintre locatarii containerelor au fost sancționați contravențional pentru lipsa documentelor de identitate, potrivit O.G. 97/2005. Astfel de acțiuni vor continua și în cartierele Văleni 2 și Speranța la începutul lunii mai 2023.

Articole populare

Ziua Monumentelor 2026: patrimoniul viu și importanța protejării lui în Neamț

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor: patrimoniul viu, între...

Budincă cu brânză – rețetă din caietul bunicii reinterpretată

📜 Rețeta de budincă cu brânză dintr-o carte veche...

Accident pe DN 15C la Gârcina: șofer rănit după o depășire interzisă

Accident pe DN 15C, în afara localității Gârcina: un...

Adrian Niță: Centru de Zi „Sfântul Stelian” avizat pentru finanțare în Piatra-Neamț

Centru de zi „Sfântul Stelian” în Piatra-Neamț: proiect social...

Daniel Harpa: investiție de 898 milioane lei pentru apă și canalizare în Neamț

Investiție majoră în infrastructura de apă și canalizare din...

De interes

Horoscop 18 aprilie: ziua în care începi să te bucuri de ce ai construit

🔮 Horoscop 18 aprilie – ziua în care începi...

Adrian Niță: reabilitarea telegondolei din Piatra-Neamț continuă pe masivul Cozla

Telegondola din Piatra-Neamț, readusă la viață: lucrări de reabilitare...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor