Un nou început pentru elevi, părinți, cadre didactice și polițiștii locali.

Debut de an școlar, luni, 5 septembrie 2022. Un nou început pentru elevi, părinți, cadre didactice și polițiștii locali.

Efectivele Birourilor Siguranță Rutieră și Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț – s-au asigurat că traficul în municipiul Piatra Neamț, la orele deschiderii oficiale a noul an școlar, este unul fluent, mai ales în proximitatea unităților de învățământ. Echipajele Biroului Rutier s-au aflat în principalele intersecții din cartierul Dărmănești, acolo unde de obicei se crează blocaje din cauza afluxului mare de autovehicule, dar și în intersecțiile Paharnicului cu Piața 22 Decembrie și Petru Rareș cu Ștefan cel Mare. De asemenea, ordinea și siguranța elevilor ori prevenirea producerii de fapte antisociale au fost misiunile de bază ale patrulelor de ordine publică, prezente la cele 10 școli și licee repartizate Poliției Locale Piatra Neamț.

Pe tot parcursul anului școlar 2022 – 2023, polițiștii locali vor asigura măsuri de ordine publică și siguranță rutieră în imediata apropiere a unităților școlare arondate: Colegiul Național Petru Rareș, Colegiul Național de Informatică, Liceul Ghe. Cartianu, Liceul Ghe. Asachi,Liceul D. Leonida și Școala Gimnazială nr. 9, Școlile Gimnaziale nr. 5, 8, 11 și Liceul Sf. Împărați Constantin și Elena.

În cazul producerii unor incidente neplăcute, atât cadrele didactice, personalul auxiliar, cât și elevii de la unitățile de învățământ sus amintite, pot apela la polițiștii locali prezenți zilnic în zona școlilor, atât la începerea orelor de curs cât și la sfârșitul acestora.

Articole populare

Polițist aflat în timpul liber, primul ajutor la accidentul din Tupilați

Polițist aflat în timpul liber, primul ajutor pentru victima...

Incendiu la biserica din Războieni. Focul a izbucnit la acoperișul aflat în renovare

Incendiu la biserica din Războieni. Pompierii au oprit focul...

Bilanț Poliția Bicaz 2026: 4.093 de sancțiuni și 221 de permise reținute

Bilanțul Poliției Bicaz la șase luni: peste 4.000 de...

Primul curs de prim ajutor pentru asistenții medicali comunitari din Neamț

Primul curs de prim ajutor pentru asistenții medicali comunitari...

De interes

spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img