VIDEO -Județul Neamț afectat puternic de incendii

Incendiile de vegetație uscată s-au manifestat luna aceasta pe circa 850 de hectare din suprafața județului Neamț. Este una dintre cele mai sumbre statistici cu care s-a confruntat zona noastră vreodată, deoarece aproape zilnic, în martie, s-au înregistrat tragedii. S-au pierdut ori distrus vieți omenești, au murit carbonizate animale prinse în bătaia focului, au ars case, păduri și miriști.

„Din păcate, incendiile de vegetație tind să devină un fenomen în județul Neamț și numai prin simț civic și responsabilitatea cetățenilor se poate stopa actuala situație. Lansez un apel, către toți nemțenii, să renunțe la a da foc resturilor vegetale pentru a face curățenia de primăvară! Incendierea terenurilor este interzisă și se pedepsește conform legislației în vigoare cu neacordarea subvențiilor APIA și cu amendă. Dar cel mai grav este că pe lângă cele 850 de hectare trecute prin foc și pară luna aceasta, un om a ars de viu, alții trei au fost răniți, două case au fost făcute scrum și s-au înregistrat pagube materiale imense“, a declarat Vasile Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

În urmă cu o săptămână, reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut o întâlnire cu toți primarii din județ, prilej cu care s-a dezbătut modul de gestionare a acestor incendii de vegetație. De asemenea, a avut loc și o ședință cu reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Inspectoratului de Poliție Județean și s-a dezbătut protocolul existent și modul de reacție în cazul acestor incendii de vegetație.

„Îi rog pe toți nemțenii să renunțe la focurile deschise! Își pun în pericol viețile lor, ale semenilor, casele, animalele, agoniseala și, nu în ultimul rând, poluează mediul înconjurător! E mult prea mare prețul pierderilor în comparație cu cât ar avea ca beneficiu curățând anumite zone de resturi vegetale!“, a mai declarat prefectul Vasile Adrian Niță.

Articole populare

Corp nou pentru pacienții critici la Spitalul Județean Piatra-Neamț. Contract semnat pentru investiție

Corp nou pentru pacienții critici la Spitalul Județean Piatra-Neamț....

Polițiștii din Neamț promovează purtarea centurii de siguranță și protecția copiilor în trafic

Polițiștii din Neamț promovează purtarea centurii de siguranță și...

Maximiliana Filofteia Grigore, kinetoterapeut: „O durere mică ignorată poate deveni o problemă serioasă”

Clinica Kinetoterapia – Clinica de Recuperare Medicală – Maximiliana...

De interes

Pelerinaj în Maramureș 2026: patru zile pe urmele strămoșilor și eroilor noștri

Pelerinaj în Maramureș, pe urmele strămoșilor și eroilor noștri Un...

Dumitru Bezem expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

Dumitru Bezem revine pe simezele Galeriilor „Lascăr Vorel” cu...

Consorțiu medical între spitalele din Neamț? Ideea discutată la Târgu-Neamț

Consorțiu medical între spitalele din Neamț? Ideea discutată la...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img