Eventera și Muzeul de Științe Naturale Roman, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, te invită în „Laboratorul curiozității”, în perioada 20 – 29 septembrie 2023. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință.

În perioada 20 – 29 septembrie, din oră în oră în intervalul 10:00-18:00, vă invităm la Muzeul de Științele Naturii Roman să descoperim știința interactiv și distractiv. În zona de biologie vom descoperi cum funcționează organele de simț, ce curiozități ascunde corpul uman, vom analiza pe baza unei instalații interactive cum funcționează creierul. Tot aici vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, ne vom testa simțurile, vom urmări iluzii optice și vom putea descoperi părți din lumea vie printr-un microscop.

Turul ghidat în „Laborator” va continua cu o serie de experimente de fizică, mecanică optică și acustică. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous. De asemenea vom afla cum zboară avioanele cu principiul Bernoulli, vom desena cu un pendulul gravitaționa și vom aprinde becuri cu o bobină Tesla. La final îi provocăm pe copii își testeze logica, perspicacitatea, dar și capacitatea de soluționare a problemelor prin asamblarea de mecanisme cu roți dințate și puzzle-uri logice.

Experiența „Laborator” este o experiență interdisciplinară special concepută pentru a stârni curiozitatea copiilor față de domeniile științei. În „Laboratorul curiozității” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor. Expozițiile „Laborator” au fost organizate în peste 10 orașe, în cele mai importante muzee din țară și au implicat peste 30.000 de copii alături de cadre didactice și de profesori.

Un  tur ghidat în „Laboratorul curiozității” durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 10:00-18:00. Prețul unui bilet este de 14 lei de persoană.

Pentru rezervări puteți suna la 0766704668, puteți trimite mesaje folosind WhatsApp,  sau puteți trimite e-mail la contact.eventera@gmail.com, iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/.

„Laboratorul curiozității” este un eveniment conceput și organizat de Eventera și Doti. În Roman parteneri în organizare sunt Complexul Muzeal Național Neamț, prin Muzeul de Științe Naturale Roman, și Consiliul Județean Neamț. Partenerii media sunt: Radio România Iași, Radio România Actualități, TVR Iași și Trinitas TV.