Parlamentul European este o instituție legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct o dată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul) și cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume.[1] Parlamentul este compus din 751 de membri, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009).
Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) .
Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au. Parlamentul este „prima instituție” a UE și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.
Președintele Parlamentului European este Antonio Tajani, ales în 17 ianuarie 2017.
Ultimele alegeri la nivel european au fost alegerile din 2014. Parlamentul European are trei sedii oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg(Franța).

Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles

Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația sa, dar în practică se aplică sistemul „proporționalității degresive”: nicio țară nu poate avea mai puțin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăși 751 (750 plus președintele). Membrii Parlamentului European sunt repartizați în funcție de afilierea politică, nu de naționalitate.

Președintele reprezintă Parlamentul atât în relația cu celelalte instituții ale UE, cât și pe plan extern, și are ultimul cuvânt de spus cu privire la bugetul Uniunii.

Cum lucrează Parlamentul?

Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.

  • Comisiilepregătesc legislația.
    Parlamentul numără 20 de comisii și 2 subcomisii, fiecare ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează propunerile legislative, iar deputații și grupurile politice pot propune modificarea sau respingerea unui act legislativ. Aceste aspecte sunt discutate și în cadrul grupurilor politice.

Ședințele plenare au ca scop adoptarea legislației.
Deputații se reunesc în plen pentru votul final pe marginea legislației și a amendamentelor propuse. În general, ședințele plenare se

  • desfășoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot organiza și sesiuni suplimentare la Bruxelles.

Parlamentul și cetățenii

Dacă doriți ca Parlamentul să acționeze cu privire la o anumită chestiune, îi puteți adresa o petiție (on-line sau prin poștă).Petițiile se pot referi la orice subiect care intră în sfera de competență a UE.

Pentru a depune o petiție, trebuie să fiți cetățean al unui stat membru al UE sau să fiți rezident în UE. Întreprinderile sau alte organizații trebuie să aibă sediul în Uniune.

In cadrul vizitei noastre la Parlamentul European, am putut participa si la conferința „Women’s European Council”, organizată sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cu participarea președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, și a doamnei Prim Ministru Viorica Dancilă.

Un alt evenimet la care am fost prezenti in cadrul vizitei noastre la Parlamentul European, este cel intitulat „Femei puternice din mediul rural pentru o Europă puternică rurală”. Europarlamentarul Gabriela Zoana, cea care a lansat si invitatia echipe Turn TV la Bruxelles, este initiatorul și organizatorul acestui proiect alaturi de doamna europarlamentar Mariajana Petir din Crotia. Gabriela Zoana este vicepreședinte în Comisia pentru dezvoltare agricolă și rurală și membru în Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și- o sustinătoare a femeilor puternice, implicate in antreprenoriat.

Va reaintim faptul ca in Romania, Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfășura  pe  26 mai 2019.