Mii de verificări în zone turistice și la evenimente cu public numeros

În perioada minivacanței de Sfânta Maria, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin structurile sale de control de la nivel național, a desfășurat acțiuni ample pentru a asigura cetățenilor acces la alimente sigure.

Scopul acestor verificări a fost protejarea sănătății publice, în contextul în care numărul turiștilor și volumul de activități comerciale au crescut semnificativ în zonele de agrement și în localitățile de interes turistic.


Controale extinse în zone cheie

Inspectorii ANSVSA au monitorizat respectarea normelor de igienă în spațiile de depozitare, preparare și comercializare a alimentelor, sănătatea personalului lucrător, conformitatea materiilor prime și aplicarea procedurilor HACCP. Totodată, s-a verificat trasabilitatea produselor și s-au luat măsuri împotriva eventualelor practici frauduloase.

Acțiunile de control s-au desfășurat la festivaluri, târguri de vară, pelerinaje, hramuri bisericești, manifestări culturale cu specific gastronomic, evenimente dedicate Zilei Marinei Române, dar și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre.


Rezultatele verificărilor

În perioada 11–16 august, inspectorii au verificat 1.271 de unități autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar, precum și spații comerciale amplasate în gări, autogări, porturi, faleze și alte zone intens circulate.

Pentru neregulile depistate au fost aplicate:

  • 183 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.212.720 lei;

  • 14 ordonanțe de suspendare temporară a activității;

  • 4 ordonanțe de interzicere a activității.


Declarația conducerii ANSVSA

Am fost prezenți în toate zonele cheie de interes turistic. Prioritatea noastră a fost și rămâne siguranța alimentară a cetățenilor, pentru ca fiecare să se bucure de zilele libere în deplină siguranță”, a declarat dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.


Supraveghere permanentă și informare pentru cetățeni

ANSVSA anunță că va continua să supravegheze operatorii din industria alimentară și după perioada minivacanței, contribuind la protejarea sănătății publice și la menținerea încrederii consumatorilor.

Cetățenii au la dispoziție Call Center-ul ANSVSA – 0800.826.787, apel gratuit din orice rețea de telefonie, pentru sesizări sau informații din domeniul siguranței alimentelor.


Prin acțiunile desfășurate, ANSVSA a urmărit atingerea obiectivului „zero cazuri de toxiinfecții alimentare” în perioada minivacanței de Sfânta Maria, consolidând rolul instituției în asigurarea sănătății publice și a unui comerț corect cu produse alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.