back to top
duminică, 11 mai 2025
5.1 C
Piatra Neamț

„Zilele Ion Creangă“

Consiliul Județean Neamț invită nemțenii și turiștii care ajung în această perioadă în județul Neamț să participe la Târgu-Neamț, în intervalul 1-3 martie, la activități prin care va fi elogiată personalitatea scriitorului humuleștean Ion Creangă, de la a cărui naștere se împlinesc 186 de ani în prima zi a primăverii.
Pe 1 martie va avea loc un concurs literar-artistic, iar după-amiază iubitorii de culoare și frumos sunt așteptați la vernisajul expoziției „Mărțișor“. Personajele din lumea lui Creangă, care prind viață prin mâna unui meșter popular din oraș vor putea fi admirate într-o expoziție, iar seara se va încheia cu o piesă de teatru în care vor evolua actori de la teatrul național din Cahul, Republica Moldova, care vor aduce „Amintirile din copilărie“ la ele acasă.
Ultima zi a evenimentului va fi dedicată în mod deosebit celor interesați de activități spirituale, fiind invitați la expoziția „Candele vii – Trăitori și Mărturisitori ai Ortodoxiei Românești Contemporane“, iar de la ora 17 va avea loc un concert al Coralei „Bazil Anastasescu“ Târgu-Neamț. Seara se va încheia cu o conferință literar-religioasă, susținută de preotul Vasile Ioana și moderată de Dan Negru.
„Creangă a fost și va fi al nostru! E o mândrie națională și o binecuvântare să ne putem mândri cu asemenea personalitate, care a văzut lumina zilei pe aceste meleaguri. Contribuția lui la literatura română și la dezvoltarea învățământului românesc au fost prea mari pentru a nu-i da atenția cuvenită, aici, la el și la noi acasă!
Îmi doresc ca toate activitățile pe care le-am prins în program să fie pe gustul publicului și fiecare dintre cei care ne vor onora cu prezența să se bucure de o experiență frumoasă, trăind cu emoție frânturi din ceea ce a fost copilăria lui Creangă sau din opera acestui desăvârșit povestitor care s-a născut pe meleagurile noastre“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Evenimentul „Zilele Ion Creangă“ este organizat de Consiliul Județean, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț și Casa Culturii și are loc la Casa Culturii din orașul situat la umbra Cetății Neamț.

Articole populare

Muniție de război descoperită în Neamț: două intervenții pirotehnice în mai puțin de 24 de ore

RAUCEȘTI / DRAGOMIREȘTI – Echipele pirotehnice ale Inspectoratului pentru...

Demografie în România: ce ne arată mișcarea naturală a populației?

    Natalitate în scădere, mortalitate ridicată, spor natural...

Sprijin european pentru sectorul viti-vinicol: două noi ghiduri informative publicate de APIA

Investiții de până la 1,5 milioane euro pentru modernizarea...

De interes

Muniție de război descoperită în Neamț: două intervenții pirotehnice în mai puțin de 24 de ore

RAUCEȘTI / DRAGOMIREȘTI – Echipele pirotehnice ale Inspectoratului pentru...

Demografie în România: ce ne arată mișcarea naturală a populației?

    Natalitate în scădere, mortalitate ridicată, spor natural...

ZODIACUL DIN TURN – 11 Mai 2025

„Când totul pare suspendat, poate e momentul să stai....

Ziua Independenței Naționale, comemorată cu solemnitate la Piatra Neamț

Ceremonie militară la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea: oficialități,...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img