Prefectul Maria Apostol, mesaj de Ziua Eroilor în Neamț: „Sacrificiul suprem duce la nemurire”

Ceremonialul militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor a adus împreună autorități, cadre militare, preoți și credincioși, într-un moment de recunoștință față de cei care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Ziua Eroilor a fost marcată în județul Neamț printr-un ceremonial militar și religios desfășurat la Cimitirul Eroilor, într-un cadru încărcat de semnificație spirituală, istorică și națională. Evenimentul a reunit autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre militare, preoți și numeroși credincioși, veniți să aducă un omagiu celor care și-au dat viața pentru țară.

Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a participat la manifestări și a transmis un mesaj centrat pe recunoștință, patriotism și responsabilitatea generațiilor actuale de a păstra vie memoria eroilor.

În discursul său, prefectul a subliniat legătura profundă dintre Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, arătând că sacrificiul celor căzuți pentru libertatea, demnitatea și unitatea neamului românesc nu poate fi redus la o simplă comemorare anuală.

„Ne aflăm astăzi împreună într-un loc cu o încărcătură spirituală și istorică profundă – Cimitirul Eroilor. Astăzi, când întreaga creștinătate sărbătorește Înălțarea Domnului, poporul român își pleacă fruntea, cu recunoștință, în fața celor care s-au jertfit pentru țară. Acest moment ne amintește că sacrificiul suprem nu duce la uitare, ci la nemurire”, a transmis prefectul Maria Apostol.

Ziua Eroilor, între credință, memorie și datorie

În alocuțiunea susținută la Piatra-Neamț, prefectul a vorbit despre semnificația aparte a acestei zile, în care Calendarul Ortodox marchează Înălțarea Domnului, iar poporul român își cinstește eroii.

Maria Apostol a evidențiat și faptul că, în aceeași zi, sunt pomeniți Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena, cei care au dat libertate creștinismului și au pus credința la temelia conducerii statului.

Prefectul a descris această suprapunere simbolică drept o triadă cu o puternică încărcătură spirituală și națională: Înălțarea Domnului, ca ancoră a speranței și a vieții veșnice; Sfinții Constantin și Elena, ca simbol al biruinței credinței; și Ziua Eroilor, ca dovadă supremă de patriotism și dăruire.

În mesajul său, reprezentantul Guvernului în teritoriu a amintit că județul Neamț are o istorie scrisă cu sânge și curaj, iar pământul vegheat de Ceahlău a dat generații de ostași care au pus patria mai presus de propria viață.

Respect pentru militari, veterani și familiile celor care servesc patria

Prefectul Maria Apostol a transmis un mesaj direct cadrelor militare prezente, veteranilor de război și familiilor celor care servesc România sub tricolor.

„În calitate de prefect al județului Neamț, privesc cu un profund respect către cadrele militare prezente, către veteranii de război și către familiile celor care servesc patria sub tricolor. Dumneavoastră sunteți puntea de legătură dintre trecutul glorios și viitorul sigur al acestei națiuni”, a declarat Maria Apostol.

Discursul a pus accent și pe ideea că cinstirea eroilor nu trebuie să rămână doar un gest simbolic, făcut o dată pe an, la monumente. Potrivit prefectului, adevărata formă de respect față de sacrificiul eroilor este împlinirea datoriei de zi cu zi, în comunitate, prin responsabilitate, unitate și implicare.

„Să nu uităm că a ne cinsti eroii nu înseamnă doar să venim o dată pe an la monumente. Înseamnă să ne facem datoria în fiecare zi acolo unde ne aflăm, să construim o comunitate mai puternică, mai unită și mai solidă aici, în Neamț. Aceasta este cea mai dreaptă formă de respect pentru sacrificiul lor”, a mai transmis prefectul județului Neamț.

Ceremonial încheiat cu depuneri de coroane și defilarea gărzii de onoare

Manifestările dedicate Zilei Eroilor s-au încheiat cu depuneri de coroane de flori la monumentele ridicate în memoria celor căzuți pentru neam și țară, urmate de defilarea gărzii de onoare.

În finalul mesajului său, prefectul Maria Apostol a transmis urări celor care poartă numele Sfinților Constantin și Elena și a încheiat cu formula tradițională a zilei:

„Fie ca memoria celor căzuți să rămână veșnică în inimile noastre, iar Dumnezeu să binecuvânteze județul Neamț și întreaga Românie! Hristos S-a Înălțat! Slavă Eroilor Neamului!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.