Piatra-Neamț va avea 20 de zone de agrement și sport. O nouă mini-bază, amenajată în Dărmănești

O nouă zonă de agrement, sport și relaxare urmează să fie finalizată în aceste zile în Piatra-Neamț. Aceasta este amenajată în curtea Grădiniței nr. 12, de pe strada Constantin Mătase, în cartierul Dărmănești, și va pune la dispoziția familiilor mai multe facilități pentru mișcare și petrecerea timpului liber.

Proiectul continuă inițiativa începută odată cu amenajarea zonei de agrement din spatele complexului comercial Winmarkt Petrodava.

Baschet, padel, ping-pong, șah și zonă pentru exerciții fizice

Potrivit informațiilor transmise de municipalitate, noul spațiu din Dărmănești va cuprinde un teren de baschet, un teren de padel, mese de ping-pong și de șah, bănci cu pergolă și un ansamblu de elemente calistenice destinat exercițiilor fizice.

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, spune că proiectul continuă promisiunea făcută odată cu inaugurarea primei zone de acest tip din oraș.

„Când am inaugurat prima zonă de agrement din oraș, am simțit că am reaprins o scânteie de care aveam cu toții nevoie: dorința de a fi împreună, în aer liber, într-un spațiu modern și sigur.

V-am promis atunci că nu ne vom opri aici. Așa cum v-am obișnuit, mă țin și de acea promisiune și vă dau o veste minunată: începem construcția unei noi zone de agrement, sport și relaxare!”, a transmis primarul Adrian Niță.

Un spațiu destinat mai multor categorii de vârstă

Conform prezentării făcute de primar, conceptul urmărește realizarea unui spațiu care să poată fi utilizat atât de copii și tineri, cât și de adulți.

Zona va include terenuri pentru activități sportive, spații pentru tenis de masă, șah și boardgames, precum și un parc de workout și calisthenics.

În proiect sunt prevăzute și zone verzi, alei și spații destinate celor care vor să petreacă timpul liber în aer liber.

„Orașul nostru se schimbă pentru că îmi pasă de oameni și de modul în care trăim zi de zi aici, acasă. Spațiile moderne de relaxare nu sunt un lux, ci o normalitate pe care o merităm cu toții”, a mai transmis Adrian Niță.

20 de zone de agrement și sport, prevăzute în Piatra-Neamț

Proiectul din Dărmănești nu va fi ultimul de acest tip. Inițiativa municipalității prevede amenajarea unor terenuri și spații pentru sport și petrecerea timpului liber în cartierele municipiului, demersul având la bază și solicitările venite din partea cetățenilor.

În total, potrivit informațiilor comunicate, în Piatra-Neamț urmează să fie amenajate 20 de astfel de zone de agrement.

Noua amenajare din curtea Grădiniței nr. 12 din Dărmănești urmează să fie finalizată în aceste zile, devenind încă un spațiu dedicat sportului, relaxării și activităților în aer liber pentru locuitorii municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.