În perioada 23 mai – 3 iunie, în județul Neamț se va desfășura o campanie de sterilizare gratuită pentru câini, cu și fără stăpân.
Program:
23/24-05-2022 Bicaz
25/26-05-2022 Pângărați
27/28-05-2022 Roznov
29/30-05-2022 Podoleni
31/05-01/06-2022 Mărgineni
02/03-06-2022 Târgu Neamț
De ce este important să sterilizați? Sterilizându-i, veți contribui la prevenirea bolilor, a puilor nedoriți,abandonului și cruzimii. Fiți responsabili! Beneficiile sterilizării:
• Reduce riscul apariției tumorilor mamare.
• Împiedică apariția tumorilor ovariene și a piometrului.
• Împiedică apariția cancerului testicular.
• Previne apariția problemelor de prostată.
• Elimină neplăcerile cauzate de manifestarea comportamentului sexual (marcarea teritoriului, etc.).
• Animalele sterilizate trăiesc mai mult!
Animalele nu trebuie să mănânce cu 12 ore înaintea sterilizării! De asemenea, vor avea nevoie de îngrijire după operație. Conform legii 258/2013, daca nu vă sterilizați câinele din casa sau curte, comiteți o contravenție și veți fi sancționat cu amenda de la 5.000 la 10.000 lei. Respectați legea, respectați-vă comunitatea, respectați-vă animalele, sterilizați!
Campania este organizată de: Aktionsbündnis hund aufs herz – Rumänische hunde haben ein recht auf leben (Germania).
Asso Mukitza (Franţa). Netzwerk RumänienStreuner (Germania). Spitz & Pawtners e.V. (Germania). HamPiatraNeamţ – Youth For Neamt (România). Clinică veterinară mobilă: Nomad Vet Association (România).
Deja se pot face rezervări pentru localitățile printr-un chestionar disponibil la următorul link:
https://bit.ly/3K5SbDI. Rezervările pot fi făcute telefonic începând cu data de 15 mai 2022, la numărul care urmează să fie comunicat. Toate informațiile sunt disponibile prin intermediul acestui eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/295723622660902
În campania de anul trecut s-au sterilizat 139 de câini în 5 zile. Scopul campaniei din acest an este să se ajungă la cel puțin 200 de câini sterilizați.
Ajută-ne! Pentru a ajuta la acoperirea costurilor acestei campanii de sterilizare, am deschis o campanie de strângere de fonduri unde puteți dona. https://www.facebook.com/donate/348615563696846/
Vă rugăm să rețineți că firmele pot sprijini această campanie și prin semnarea unui contract de sponsorizare.
Legea permite întreprinderilor sau microîntreprinderilor să sponsorizeze cu până la 20% din impozitul pe profit un ONG (Organizație Non-Guvernamentală) la alegere. Vă explicăm mai bine. Impozitul pe profit poate fi plătit 100% către statul roman sau 80% către stat și 20% către o Asociație/ONG. De ce să ne ajutați sponsorizându-ne cu cei 20% din impozitul pe profit? Pentru a fi folosiți într-un scop nobil ce vor aduce
schimbări pozitive în comunitate. Pentru mai multe detalii vă stăm la dispoziție: info@youthforneamt.org