„Zona metropolitană Piatra-Neamţ, o altă promisiune onorată”

Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic este convins că Zona Metropolitană Piatra-Neamţ, constituită la iniţiativa sa, va reprezenta, în exerciţiul financiar european următor, un argument decisiv pentru atragerea de fonduri europene dedicate acestor structuri asociative. Edilul pietrean este la fel de sigur că pe viitor la zona metropolitană vor adera noi localităţi, pe lângă membrii fondatori, în număr de şapte: municipiul Piatra-Neamț, orașul Bicaz și comunele Alexandru cel Bun, Bodești, Gârcina, Războieni și Tarcău.

„Pietrenii au putut vedea, în perioada în care am administrat municipiul reşedinţă de judeţ, că sunt un om care îşi respectă şi onorează promisiunile. Una dintre promisiunile onorate este constituirea Zonei metropolitane Piatra-Neamţ, o condiţie necesară pentru a atrage fondurile europene destinate unor astfel de structuri asociative. Alături de alte șase primării din zona aflată la o distanță de maxim 30 km față de Piatra-Neamț am înfiinţat această zonă metropolitană, semnând actul constitutiv în noiembrie 2019, iar în iunie 2020 Judecătoria Piatra-Neamț a admis cererea și a dispus înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Piatra-Neamț. Sunt convins că pe viitor această structură se va dezvolta, prin aderarea altor localităţi şi iată că suntem pregătiţi să atragem fonduri în exerciţiul financiar european viitor. După cum am mai afirmat Zona Metropolitană nu are culoare politică și le mulțumesc colegilor primari membri fondatori pentru că s-au alăturat acestui demers. Zona Metropolitană Piatra-Neamț reprezintă o formă asociativă, prin intermediul căreia vom accesa fonduri nerambursabile în proiecte de investiții care să genereze dezvoltare în localitățile membre. Unul dintre principalele avantaje ale zonelor metropolitane este posibilitatea atragerii de fonduri europene sau guvernamentale nerambursabile, dedicate acestor structuri asociative, prin intermediul cărora se pot realiza proiecte integrate, care să avantajeze fiecare localitate componentă, să răspundă nevoilor fiecărei localități, să dezvolte unitar zona și să reducă decalajele de dezvoltare dintre localități. De asemenea, prin intermediul zonei metropolitane pot fi dezvoltate servicii publice integrate pentru localitățile membre, pot fi exploatate mai bine potențialul zonei și resursele naturale, toate acestea având ca principal scop creșterea confortului și a calității vieții cetățenilor din localitățile membre”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Zonele metropolitane vor putea accesa fonduri nerambursabile europene și guvernamentale pentru proiecte de investiții care să dezvolte unitar localitățile componente, iar în final vor duce la creșterea gradului de confort și a calității vieții cetățenilor.

Articole populare

Poliția Neamț: peste 11.000 de elevi implicați în programe

De la debutul anului școlar 2025-2026, pentru prevenirea și...

Accidente rutiere, șofer băut și anchetă după un deces în Neamț

Accident cu biciclist rănit, șofer băut depistat în trafic...

Recital „Armonii de primăvară” la Biblioteca Neamț

„Armonii de primăvară“ – recital de muzică și poezie...

Neamțul intră într-un proiect de 80 milioane lei pentru dizabilități

Neamțul, parte a unei investiții naționale pentru formarea specialiștilor...

Participare Neamț la întâlnirea Școlilor de Arte

Participare nemțeană la întâlnirea anuală a Școlilor Populare de...

De interes

Poliția Neamț: peste 11.000 de elevi implicați în programe

De la debutul anului școlar 2025-2026, pentru prevenirea și...

Accidente rutiere, șofer băut și anchetă după un deces în Neamț

Accident cu biciclist rănit, șofer băut depistat în trafic...

Recital „Armonii de primăvară” la Biblioteca Neamț

„Armonii de primăvară“ – recital de muzică și poezie...

Neamțul intră într-un proiect de 80 milioane lei pentru dizabilități

Neamțul, parte a unei investiții naționale pentru formarea specialiștilor...

Participare Neamț la întâlnirea Școlilor de Arte

Participare nemțeană la întâlnirea anuală a Școlilor Populare de...

Lansare de carte Hibovski la Biblioteca Neamț

Lansare de carte și experiment literar la Biblioteca Județeană...

Incendiu la contor de gaz și vegetație arsă în Neamț

Incendiu la un contor de gaz în Răucești și...

Accident, înșelăciune și lemn ilegal: acțiuni ale poliției

Accident cu două persoane rănite, mandat de executare pus...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img